Comunicate de presa /

19 Februarie 2009

DEZBATERI PROIECT LEGE POLIŢIE LOCALĂ

DEZBATERI PROIECT LEGE POLIŢIE LOCALĂ În data de 19 februarie 2009 s-a desfăşurat la Bucureşti, la sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor o întrunire de lucru în vederea definitivării elaborării proiectului de Lege privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Locale. La întrunire au participat, pe de o parte, reprezentanţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor – domnul secretar de stat Cătălin Vrabie, domnul director general Ilie Ştefan, directorii generali adjuncţi Adriana Vizitiu şi Dorin Ciomag, domnul comisar şef Marin Măldăreanu, iar pe de altă parte, alături de reprezentanţi ai Federaţiei Naţionale a Poliţistilor Locali din România, reprezentanţi ai Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, ai Asociaţiei Municipiilor din România, ai Asociaţiei Oraşelor din România, precum şi ai Asociaţiei Comunelor din România. Menţionăm faptul că Federaţia Naţională a Poliţiştilor Locali din România a fost reprezentată de către doamna Carmen Gheorghe, Directorul General al Poliţiei Comunitare Ploieşti - Preşedintele Federaţiei, precum şi de trei dintre membrii Consiliului Director al Federaţiei, respectiv domnii Soare Dumitru – Directorul General al Poliţiei Comunitare Sector 2 Bucureşti, domnul Bălan Vasile – Directorul General al Poliţiei Comunitare Constanţa şi domnul Răileanu Vasile – Directorul General al Poliţiei Comunitare Botoşani. Cauza poliţiştilor locali a fost susţinută şi de către domnul Tudor Pendiuc, Primarul Municipiului Piteşti – Preşedinte executiv al Asociaţiei Municipiilor din România, precum şi de către domnul Neculai Onţanu, Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, Vicepreşedinte al Asociaţiei menţionate. În cadrul intâlnirii s-a dezbătut în amănunt noul proiect de act normativ, rezolvându-se o mare parte din punctele aflate în divergenţă până acum, prin adoptarea a numeroase amendamente formulate de către Federaţia Naţională a Poliţiştilor Locali din România. Au rămas în discuţie unele aspecte legate de adoptarea unui Statut al poliţistului local, care să-i confere acestuia titlul de funcţionar public cu statut special, în conformitate cu natura activităţii pe care o desfăşoară şi care să reglementeze totodată şi problemele de ordin salarial. Dezbaterile pe marginea proiectului legislativ privind înfiinţarea, oraganizarea şi funcţionarea Poliţiei Locale vor continua la sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor, o nouă întâlnire a grupului tehnic de lucru fiind programată pentru data de 25 februarie 2009.



comunicatul anterioar    inapoi la lista comunicatelor    comunicatul urmator