Comunicate de presa /

30 Mai 2017

Deșeuri reciclabile depistate în Cartierul Nord

Ca urmare a activităţilor de monitorizare, polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului au depistat în ziua de luni, 29.05.2017, pe strada Cameliei din Cartierul Nord, în zona conductelor de termoficare, o cantitate importantă de deșeuri reciclabile.
Astfel, în sacii de rafie au fost găsite peste 200 kg de peturi și cca. 100 kg sticlă, deșeuri reciclabile care au fost ridicate și predate pe bază de proces-verbal lucrătorilor operatorului de salubritate.

Acțiunile de verificare întreprinse de Poliția Locală Ploiești au loc periodic în anumite zone de pe raza municipiului, preferate de persoanele ce colectează ilegal deșeuri reciclabile din sistemul centralizat, pe care mai apoi le depozitează în locuri dosnice, pe domeniul public, în vederea valorificării acestora. Nu puține sunt și sesizările formulate de cetățeni cu privire la disconfortul creat prin depozitarea peturilor în apropierea blocurilor din cauza mizeriei și a mirosurilor emanate.

Potrivit H.C.L. nr. 103/2013, preluarea de către persoanele fizice a deșeurilor din sistemele de colectare selectivă publice puse la dispoziție de municipiul Ploiești este interzisă și se sancționează contravențional cu amendă cuprinsă între 600 și 1.000 lei, sancțiunea complementară fiind confiscarea acestor deșeuri.

 



comunicatul anterioar    inapoi la lista comunicatelor