Comunicate de presa /

29 Mai 2018

Amenzi pentru încălcarea normelor de conviețuire socială

Poliția Locală Ploiești a acționat, în perioada 21- 28 mai 2018, în vederea menținerii unui climat de liniște și ordine publică pe raza municipiului, fiind aplicate 279 de sancțiuni contravenționale pentru abateri de la normele de conviețuire socială, în valoare totală de 58.870 lei.
Au fost intensificate activitățile de patrulare în perimetrul zonelor de agrement, în perioada sezonului cald prezența cetățenilor fiind mult mai numeroasă în parcuri. În urma acțiunilor întreprinse au fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, aruncarea ambalajelor și a cojilor de semințe pe domeniul public, precum și pentru fumatul în incinta locurilor de joacă pentru copii.
Totodată, au fost desfășurate acțiuni de monitorizare în toate cartierele municipiului, în vederea depistării persoanelor care abandonează deșeurile menajere pe domeniul public în alte locuri decât cele special amenajate ori nu mențin curățenia platformelor gospodărești, precum și a celor care colectează deșeuri reciclabile din sistemul de precolectare selectivă.



comunicatul anterioar    inapoi la lista comunicatelor