Comunicate de presa /

7 Iunie 2021

Șoferii care blochează circulația în Ploiești, amendați

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație pe Drumurile Publice au desfășurat, în perioada 31.05. - 06.06.2021, activități specifice pentru fluidizarea traficului rutier, potrivit competențelor legale.
În urma acțiunilor întreprinse, polițișii locali au verificat 52 de conducători auto, aplicând un număr de 28 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8090 lei, dispunându-se totodată și măsura ridicării a cinci autovehicule parcate neregulamentar.
Astfel, polițiștii locali au verificat modul în care se respectă semnificația indicatoarelor rutiere ce reglementează oprirea și staționarea interzisă, precum și accesul pe interzis - potrivit mențiunilor art. 142, 143 și 111 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, prevederile H.C.L. nr. 228/2006 pentru gospodărirea municipiului Ploieşti, precum și circulaţia autovehiculelor de mare tonaj pe raza municipiului, reglementată de H.C.L. nr. 131/2011.
Totodată, polițiștii locali au dat curs unui număr de 43 sesizări, înregistrate prin dispeceratul instituției sau în format electronic, cu privire la disconfortul produs de anumiți conducătorii auto celorlați participanți la traficul pietonal sau auto.



comunicatul anterioar    inapoi la lista comunicatelor    comunicatul urmator